Despre mine

Mă numesc Elena Scutaru, am 38 de ani și-ți urez bun venit! Daca ești deja aici înseamnă că avem o pasiune comună, respectiv călătoriile! Nu știu de când te-a prins pe tine microbul ăsta, dar știu că pe mine m-a atins înainte de a face 30 de ani, când mi-am propus ca ziua mea de naștere să nu mă găsească în țară. Am mai călătorit și până atunci, dar pe stilul o săptămână de concediu de la muncă. Munca însemna, pe vremea aceea, prea multe ore și prea multe zile petrecute în agenții mari de publicitate.

Cum totul devenise liniar la job, am spus da, la un moment dat, unei propuneri de a înființa un start-up. Din motive independente de mine, nu mi-a ieșit pasența cu antreprenoriatul , la acel moment, dar nu am renunțat la idee. Idee care a început să prindă rădăcini din ce în ce mai adânci în ultimii 3 ani. Intre timp am inceput un nou job, tot în domeniul marketing-ului și comunicării, dar de data asta la un ONG.

Și uite așa, printre cărți de beletristică, dezvoltare personală, spiritualitate, dans, pisici și pantofi, am început să adun, una câte una, file în cartea mea de călătorii. Și cum viata este o călătorie, îndrăznesc să spun că abia de curând am început să scriu, cu adevărat, în cartea vieții. Iar acum încep un nou capitol, alături de voi! 😊

PS: sunt absolventă de ASE – Contabilitate! Acest detaliu intră la categoria ciudățenii de neînțeles, cel puțin pentru mine. Ceva am înțeles totuși: că sunt prietenă cu cifrele 😉 Mă ajută să adun, filele…